Student Sport şi Liga Sportivă Universitară au redat speranţa studenţilor care vor să facă sport

Student Sport şi Liga Sportivă Universitară a organizat miercuri un eveniment la care au fost prezente mai multe personalităţi de marcă ale sportului românesc. Printre ele aflându-se nume ca Ana Maria Brânză, Alina Dumitru, Mihai Covaliu, Viorica Susanu, Dumitru Graur, Marian Drăgulescu şi alţi reprezentanţi de seamă. Totodată, acestora li s-a înmânat şi titlul de „Ambasadori ai sportului universitar românesc”.
Printre primii sportivi care au primit această distincţie a fost Ana Maria Brânză, care şi-a arătat tot sprijinul pentru proiectul iniţiat de Student Sport şi Liga Sportivă Universitară.

„Student Sport, prin această gală, ne-a oferit ocazia ca, şi noi, sportivii, să ne întâlnim mai des, să ne cunoaştem mai bine între noi. La sport mergi în primul rând să socializezi, să faci mişcare, nu neapărat să faci performanţă. E clar că sportul universitar are nevoie de Student Sport. De aceea, eu voi oferi tot sprijinul de care este nevoie pentru continuarea acestui proiect.”

O altă personalitate a sportului românesc, dar din spatele microfonului, a fost preşedintele Asociaţiei Presei Sportive din România, Dumitru Graur, care a lăudat acest proiect.

„Astfel de iniţiativă e de lăudat. Noi, ca Asociaţie a Presei Sportive din România, suntem alături de Student Sport în proiectul demarat de aceştia. Trebuie să susţinem sportul şcolar şi sportul în universităţi.”

La acest eveniment a luat parte şi Directorul Institutului de Cercetare pentru Sport, Pierre de Hillerin, care a remarcat nivelul precar al sportului universitar, indicând apoi motivele pentru care sportul în universităţi este la pământ.

„Sportul universitar din România e foarte jos din multe motive. Unul dintre motive este că intelectualii ţării nu au fost educaţi să pună accent pe mişcarea pentru sănătate şi în condiţiile astea nici nu sprijină sportul, care este de fapt un element de educaţie.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s