Presa sportivă încă trăiește, iar el o duce mai departe. Un jurnalist pentru România, dar un idol pentru mine

foto Roman GustiAș începe prin a-i scrie numele, dar asta ar însemna să vă dați seama despre cine este vorba, iar cuvintele de laudă la adresa domniei sale n-ar mai avea același impact.

Când eram mic, pe la 11-12 ani, mă uitam la televizor la meciurile de fotbal. Îmi scriam pe o agendă toate fazele importante, îmi făceam propria statistică, pe care o confruntam a doua zi cu cifrele oficiale din ziar, din Gazeta Sporturilor. Culmea, dar era aproape identică. Bine, acum nu vreau să mă laud. Au fost meciuri la care aveam statistica identică cu cea din ziar, dar existau partide când un șut pe lângă bară îl treceam ca fiind pe spațiul porții. Făceam clasamentul la sfârșitul fiecărei etape. Curios, dar îl făceam perfect, ținând cont că niciodată n-am suportat cifrele.

Părinții îmi uitaseră prenumele și îmi alocaseră un nume uriaș, un nume ce conducea lumea jurnalismului sportiv de la acea vreme. Și acum tot acea persoană este cea mai importantă printre jurnaliștii de sport din România. Nu înțelegeam prea bine de ce îmi spuneau așa, dar într-o zi am văzut în ziar numele acestui gigant al presei sportive. Pe vremea aia nu aveam GOOGLE.

De curând am citit pe blogul său personal acest articol: „Cum am ratat postul de idol”. Odată văzut titlul, mi-am dat seama ce înseamnă un idol adevărat. Un idol cu care am avut ocazia să mă întâlnesc și chiar să schimb câteva cuvinte. Așadar, vreau să-i spun domnului Ovidiu Ioanițoaia, căci despre el e vorba, că nu a ratat postul de idol. Pentru mine a fost, este și va fi un om de la care pot învăța oricând ce înseamnă meseria de jurnalist, dar cel mai important, ce înseamnă să fii om.

În articolul mai sus menționat sunt câteva rânduri care-mi trezesc amintiri: „Care cetățean, între timp, îmi relatase cît a mai plîns soția lui la un text al meu despre Oblemenco. Sincer, n-am înțeles de ce a plîns, dar n-am insistat cunoscînd tradiționala sensibilitate a femeilor.” Da, domnule Ioanițoaia, n-ați înțeles de ce a plâns acea femeie, pentru că dumneavoastră nu aveți cum să fiți propriul dumneavoastră idol.

Îmi aduc aminte prima întâlnire cu acest monstru sacru al jurnalismului cu care am privilegiul de a fi contemporan. E ceva unic să împarți aceeași redacție cu cel care îți este idol. Să stai la calculator, deodată să-ți ridici privirea și să-l vezi cum trece pe lângă tine. În momentul ăla intri într-o stare de îngheț. Îți trec zeci de gânduri prin minte. Dar singura reacție pe care o ai este de a tremura, înghețat fiind.

Toți anii de jurnalism n-au valorat cât 5 minute lângă domnul Ovidiu Ioanițoaia.

Cu această ocazie îi urez LA MULȚI ANI, pentru că pe 1 martie va fi ziua dânsului în acte, dar pe 26 februarie nașterea sa în adevăratul sens al cuvântului, iar față-n față nu cred că am curajul să-i zic.

Sursa foto: Roman Gusti

Anunțuri

2 comentarii

  1. Nu trebuie să mă crezi pe cuvânt. Verifică-l pe prietenul GOOGLE si vei descoperi că odată cu începutul primăverii vine și ziua domnului Ovidiu Ioanițoaia.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s