EXCLUSIV (VIDEO) Incendiu pe o stradă din București

POZAAșa cum îi stă bine unui viitor jurnalist de succes, el nu umblă după subiecte, ci acestea îl caută pe el. Așa s-a întâmplat și în noaptea de 29 martie.

Un incendiu provocat de un om al străzii, aflat în stare de ebrietate, a creat isterie pe strada Agricultori din sectorul 2 al Capitalei. Incendiatorul locuia împreună cu alte două persoane într-un imobil de pe strada mai sus menționată. Aceștia au primit acordul proprietarului pentru a se adăposti acolo. Niciunul dintre cei 3 oameni care locuiau acolo nu a fost rănit.

„De o săptămână tot amenința că va da foc la casă. O tot suna pe persoana care deținea imobilul și îi spunea că nu va scăpa până ce nu va vedea casa arzând. Proprietarul nu l-a crezut în stare de așa ceva, dar din păcate și-a pus planul în aplicare și a dat foc”, a declarat unul dintre martorii aflați la fața locului.

Pompierii au sosit la locul incendiului la 3 minute de la chemarea acestora prin apelarea numărului de urgență 112.

Principalul suspect a fost prins de poliție la câteva minute după ce a dat foc, iar ulterior a fost dus la secție pentru audieri.

Mai jos aveți un material EXCLUSIV cu primele imagini surprinse la fața locului. Imaginile sunt needitate. Se scuză limbajul trivial folosit.

 

 

Reclame

Simona Halep, înfrângere-n meci, victorie-n sufletele românilor

halepMi se pare genială această Simona Halep. Chiar dacă a pierdut astăzi împotriva lui Aganieszka Radwanska în turneul de la Indian Wells, scor 3-6, 4-6, românca a făcut un meci bun. Dacă reușea victoria se putea spune că a realizat o partidă excelentă. A avut în față o jucătoare care, dacă am fi la fotbal, am spune că și-a dorit mai mult victoria, dar diferența s-a făcut la numărul de greșeli neforțate. Simona – 34 de greșeli neforțate, Radwanska – 17 greșeli neforțate. Citește în continuare „Simona Halep, înfrângere-n meci, victorie-n sufletele românilor”

S-a dat startul Campionatului Universitar de minifotbal

1779709_600094360076977_1411842117_nJoi, 6 martie, Student Sport a organizat deschiderea oficială a Campionatului Universitar de minifotbal de la București. Evenimentul desfășurat în Sala Dinamo a debutat cu un joc-școală între jurnaliștii de la Dolce Sport și voluntarii Student Sport. Partida a fost câștigată de echipa organizatoare, cu 2-1, băieții de la Student Sport reușind golul victoriei în ultimul minut al meciului. Citește în continuare „S-a dat startul Campionatului Universitar de minifotbal”

De ce e benefic SPORTUL în viața ta?

sport Anul 2010 avea să fie unul care să schimbe mentalitatea multor tineri și să readucă sportul în Universități, loc unde principalul sport era, fie dormitul pe bănci, fie chiulitul în masă. Cred că nu ar fi nimic greșit dacă aș spune că Student Sport a readus studenții la facultate. (VEZI AICI MAI MULTE DETALII DESPRE STUDENT SPORT)

De fapt ce încearcă acest proiect să urmărească este importanța sportului în timpul studenției și nu numai. Citește în continuare „De ce e benefic SPORTUL în viața ta?”

„Oscarul merge la 12 Years a Slave!”

oscarAseară a avut loc cea de-a 86-a ediție a Premiilor Oscar, iar marele câștigător a fost “12 Years a Slave”. Acesta i-a detronat pe David O Russell și “American Hustle” și “The Wolf of Wall Street” al lui Martin Scorsese. Show-man-ul, Ellen DeGeneres, a animat tot evenimentul prin “selfie-uri” pe care le-a pus imediat pe Twitter, făcând apoi înconjurul lumii, reușind astfel să blocheze rețeaua de socializare.

Citește în continuare „„Oscarul merge la 12 Years a Slave!””

Steaua-Dinamo, bookmakerii surprind din nou! Vezi ce cote au ambele echipe!

steaua-dinamo

Primăvara începe cu un derby în fotbalul românesc. Astfel, diseară, începând cu ora 21:00, în direct la Digi Sport 1, avem parte de unul dintre cele mai așteptate meciuri. Dinamo se deplasează în Ghencea, unde o va întâlni pe Steaua, formație neînvinsă în acest sezon. Această partidă contează pentru etapa a 21-a a Ligii 1. În tur, formația lui Laurențiu Reghecampf s-a impus pe „Național Arena” cu scorul de 2-1, reușind a cincea victorie consecutivă în campionat cu marea sa rivală din „Ștefan cel Mare”.

Steaua pleacă din postura de favorită, fiind pe primul loc în clasament, cu 48 de puncte și cu un avans de 3 puncte față de ocupanta locului secund, Astra. În acest sezon, „roș-albaștrii” n-au nici o înfrângere și au doar 6 rezultate de egalitate. „Militarii” sunt într-o formă de zile mari, cîștigând în acest an toate cele trei meciuri oficiale, în care au marcat 10 goluri și au primit numai unul. Au învins Concordia, pe Ghencea, cu 4-0, „U” Cluj, cu 2-0, iar în ultima partidă de la Chiajna au învins cu un neverosibil 4-1.

Dinamo ocupă poziția cincea, cu 32 de puncte, și nu are deloc un sezon prea bun. „Câinii” vin după eșecul rușinos cu Viitorul, scor 1-2, și cu siguranță își doresc mai mult ca niciodată să învingă în „Derby de România”. În ultimele cinci partide din Liga 1, „alb-roșii” au trei victorii, cu Săgeata, 1-0, cu Botoșani, 1-0, și cu Poli Timișoara, 4-0. Ei au reușit doar un egal, cu Vaslui, 1-1, și au o înfrîngere în fața Viitorului Constanța.

Cota 9 pentru o victorie a „cîinilor”
O rivalitate începută de peste 64 de ani ne arată o Steaua capabilă să învingă orice echipă din Liga 1, fiind neînvinsă până acum, dar și o Dinamo, care, uitându-ne în clasament, este mai aproape de primul loc retrogradabil, ocupat de Botoșani, cu 20 de puncte, decât de liderul actual din campionatul României. Această diferență este evidențiată și de casele de pariuri care o dau favorită certă pe Steaua, cu o cotă de 1.40 pentru victorie, 4.10 la egal și 9.00 în cazul unui succes al lui Dinamo.

Ultimele cinci meciuri directe în Liga 1:

05.12.2011: Dinamo 1-3 Steaua
17.05.2012: Steaua 3-2 Dinamo
04.11.2012: Steaua 3-1 Dinamo
10.08.2013: Dinamo 0-2 Steaua
11.08.2013: Dinamo 1-2 Steaua

Echipele probabile:

Steaua (4-2-3-1): Tătărușanu – Varela, Szukala, Gardoș, Latovlevici – Pintilii, Sânmărtean – Ad. Popa, Stanciu, Tănase – Chipciu
Absenți: Cojocaru, L. Filip (accidentați)

Dinamo (4-2-3-1): Bălgrădean – Rus, Thicot, D. Grigore, S. Filip – Boubacar, Elton – C. Matei, I. Șerban, D. Rotariu – Țucudean
Absenți: C.Fai, Durimel (accidentați)