Povestea celei mai sincere stripteuse din Centrul Vechi » Are SIDA, dar și un vis îndrăzneț

stripteaseDacă ești în București și este vineri sau sâmbătă seară înseamnă că e petrecere în Centrul Vechi. Terase și pe stânga, și pe dreapta, pe unde te uiți vezi doar localuri, iar ici-colo mai zărești câte un club pe care scrie cu litere uriașe „EROTIC NIGHT” sau „NIGHT CLUB”. Odată intrat pe ușa respectivului club știi că nu vei mai ieși o bună perioadă de timp.

Nici n-apuci să treci pragul că te-ntâmpină o domnișoară sumar îmbrăcată, bine, aproape dezbrăcată, și o combinație de mirosuri între țigări, fum și al treilea miros nu mi-am dat seama ce era. Respectiva fată te conduce către cel mai bun loc unde să ai vizibilitatea maximă asupra tinerei care dansează la bară, iar în timpul acesta face și cunoștință cu tine. Se prezintă cu numele de Mara, tu, la rândul tău, spui cum te numești. După ce arată că are bun-simț se așază în poala ta și te-ntreabă dacă-ți place localul.

Trecând peste notele de introducere, ea începe să spună că nu e ca celelalte care-ți cer să le faci consumație, cumpărându-le un pahar de whisky cu cola sau alte astfel de lucruri. Apoi continuă și-ți spune o poveste incredibilă, pe care te las să o citeși mai jos după ce am transformat-o într-un interviu.

Spui că te numești Mara, dar nu mi-ai zis câți ani ai.
Ce curios ești tu! Câți ani îmi dai?

Nu știu, vreo 22, 23?
Am 25 de ani!

I-auzi, totuși pari destul de micuță! De câți ani practici meseria asta?
Cam de 5 ani, dar nu mi-e rușine de ceea ce fac. A devenit o rutină, vin aici ca la un job.

Dar la 25 de ani n-ai și tu un iubit, un soț ceva?
(Râde) Am avut, am stat 4 ani cu el. E o poveste mai complicată!

Te ascult! Dacă ai început să-mi spui, acum continuă.
Păi, am fost măritată. La 20 de ani m-am măritat, dar acum sunt singură?

Așa de tânără ai vrut să te „nenorocești”?
Când există iubire nu mai contează nimic. A fost foarte frumos, dar asta e…

Și el câți ani avea?
Eu credeam că are 16 ani, era foarte dezvoltat. Abia după aceea am văzut că are 14 ani, dar am rămas cu el. Îl iubeam foarte, foarte mult.

Și când erai cu el practicai meseria pe care o faci acum?
Munceam de un an aici, dar el n-a știut. Oricum mereu făcea mișto de mine și-mi spunea că mă bagă la corupere de minori. Dar era frumos, poate prea frumos.

Familia ta ce a spus când le-ai zis unde muncești?
Eu am primit o educație foarte bună, dar nu știu cum am ajuns să fac meseria asta. La început nu le-am spus, dar după o perioadă am fost nevoită să le zic exact cum stă situația. Ideea e că nu mi-e rușine de ceea ce fac, dar îți dai seama că părinții nu înțeleg

Dar cum te-ai apucat tu de meseria asta? Cum ai ajuns aici?
La 20 de ani m-a adus o fată aici. Mi-a spus că se câștigă foarte bine, dar nu mi-a zis ce voi face. Abia atunci când am venit aici am văzut fetele care umblau mai mult dezbrăcate decât îmbrăcate și mi-am dat seama într-o oarecare măsură despre ce e vorba. M-am speriat în prima fază, dar după aia m-a calmat prietena mea și mi-a spus că ea face lucrul ăsta de doi ani. Ea era o persoană foarte înstărită și atunci mi-am dat seama că avea dreptate când spunea că se fac bani.

Și îți ajung banii pe care-i faci aici?
Îmi ajung, dar mai am și alți „sponsori”. Ies cu doi bărbați în fiecare săptămână, doar stau cu ei la masă și mă recompensează. Nu fac nimic altceva.

Te-ai gândit să-ți întemeiezi o familie?
Nu m-am gândit încă la chestia asta. Vreau să continui cu meseria asta până voi începe să devin urâtă, apoi aș vrea să-mi deschid propriul meu club de striptease.

O femeie nu e niciodată urâtă, deci înseamnă că nu-ți vei deschide niciodată un club al tău!
(Râde) Ehh, mersi frumos, dar trebuie să fim realiști, la un moment dat ni se va zbârci carnea pe noi și nu vom mai avea ce să arătăm publicului.

Spuneai că vrei să-ți deschizi un club al tău. Ai banii necesari pentru o asemenea investiție?
Fac bani foarte frumoși aici, mai ales că obțin bani și pe lângă ceea ce fac aici. Banii n-ar fi o problemă.

Dar care ar fi problema?
Una dintre probleme este că nu știu dacă voi mai fi în viață până atunci.

Cum adică?
Nu știu de ce îți spun ție asta, dar am o boală mai aiurea.

Explică-mi, chiar nu-mi dau seama despre ce vorbești!
Am SIDA, d-aia spun că nu știu dacă-mi voi vedea visul împlinit.

Am înțeles! Îmi pare rău! Și cei de aici știu?
E bine că încă nu e într-o stare foarte avansată boala. Iau medicamente, dar e nasol oricum. Nu știe nimeni de aici. Îți dai seama că m-ar da afară. Nu ar fi asta o problemă, dar sunt buni și banii de aici.

Când ți s-a descoperit acest virus?
În urmă cu vreo câteva luni, cred că 8-9 luni. Important e că mă mențin pe picioare, încă nu am simptomele alea urâte pe care ți le oferă boala.

Dar părinților le-ai spus? Totuși, nu e de joacă cu asta!
Nu știe absolut nimeni. Sincer, doar tu știi asta. Tu și cu medicul care mă ajută să mă vindec.

Între timp i-a venit rândul să danseze la bară și a încheiat micuțul interviu cu zâmbetul pe buze: „Sper să mai vii pe aici și să mai fiu și eu!”

 

.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s