Ultrașii Stelei nu mai înțeleg nimic din fenomen » Se amenință cu moartea între ei și spun pas fotbalului

Privesc situația Stelei și mă iau cu mâinile de cap. Nu e vorba de jocul echipei sau mai știu eu ce legat de formația lui Mirel Rădoi, ci de cum se comportă suporterii roș-albaștri.

Privesc cu stupoare pe grupul de Facebook al celor de la Peluza Nord a Stelei și văd contre dintre cele mai urâte. S-a ajuns de la cuvinte jignitoare la amenințări cu moartea. Dacă până acum conflictul Peluzelor Nord și Sud era cu Gigi Becali, acum s-a ajuns la un cu totul alt nivel.

1 print

Și totul a plecat de la un anunț al Peluzei Nord prin care îi anunța pe suporterii Stelei că pe 27 august vor avea o întâlnire în care se va discuta despre viitorul peluzei.

Printre comentariile de acolo am găsit și un fan stelist ceva mai realist care a spus lucrurilor pe nume și bineînțeles că a fost luat „pe sus” de ultrașii ăștia uriași care aleg să PROTESTEZE, dar în același timp mulți dintre ei sunt în tribune sub o identitate de simplu cetățean. Înțeleg că există curve cu două fețe, dar nu și ultras cu două fețe. Omul nostru le-a zis direct marilor fani: „Am trăit o grămadă de rușini până acum. La meciul cu Petrolul se auzeau doar ei, cu U Cluj în finală la fel numai ei, acum cu Dinamo la fel…”.

2 protest

Între timp a apărut un tip care se intitulează Gregory Arm pe Facebook și pare să dorească readucerea suporterilor la stadion, amintindu-le că Steaua înseamnă…Steaua, exact cum se numește și grupul de Facebook de pe care încearcă să facă asta. Din câte am văzut a luat deja legătura cu câteva glorii steliste și vrea să facă un pas, fie el cât de mic. De partea cealaltă, pe cei de la PN sau PS nu i-am văzut ducându-se la MApN sau la Becali la poartă să vorbească despre subiectul STEAUA și FCSB. Stau și așteaptă, dar oare ce?! Probabil liderii așteaptă să mai vină niște bani din partea lui Becali pe care să-i „tragă pe dreapta”.

Dar să rămânem în continuare pe partea de ultrași și să-i întrebăm pe aceștia dacă le pică bine când sunt luați la mișto de dinamoviști sau de alți suporteri. Când tu Dinamo vii cu 10.000 de fani în deplasarea de pe Arena Națională, iar galeria Stelei nu există din cauza câtorva care se cred „LIDERI DE GALERIE”.

Întreb și eu, dacă Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare și alți astfel de LIDERI își luau săbiile și plecau acasă supărați, începând să protesteze, ce se întâmpla cu țara asa? Puneți-vă și voi întrebarea asta, dragi LIDERI DE GALERIE!!!

Apropo de întrebări. Dacă se poate să mă luminați și pe mine AICI la câteva nelămuriri.

DAȚI UN LIKE ȘI PAGINII DE FACEBOOK!

Anunțuri

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s