Despre fiorii care te trec când vezi miile de lumânări de la Colectiv și despre diversioniștii din Piata Universitatii

O nouă seară de tristețe cu gândul la schimbare s-a abătut asupra Bucureștiului și asupra României. Schimbarea se cerea din toate județe țării, dar la București se comemora o săptămână de la măcelul din Colectiv.

Mii de oameni s-au adunat din nou în Piața Universității, acolo unde s-a instalat și o scenă lângă care au fost conectate mai multe boxe uriașe. Oamenii au scandat, au ținut momente de reculegere pentru cele 32 de persoane, de la care sper să pornească această schimbare. Însă, așa cum am scris și ieri, în peisaj au apărut din nou BĂIATUL CU JOBEN și CHELIOSUL de 40-45 de ani.

Stăteau amândoi unul lângă altul la fel ca ieri, deși cel joben mi-a spus că a venit singur la protest. La un moment dat amândoi s-au făcut dispăruți, iar după câteva minute, aproximativ 5, am văzut un grup masiv de oameni care au scandat „LA COLECTIV! LA COLECTIV!”.

Diversioniștii de ieri au venit și azi

M-am uitat printre acele persoane și i-am descoperit pe cei doi despre care vorbesc. Oamenii s-au supus și foarte mulți au plecat de la Universitate. Era ora 23:30, Piața se golise. Mai erau aproximativ 100-150 de oameni. Jandarmii au intervenit și i-au rugat pe cei rămași pe partea carosabilă să treacă pe trotuar.

Eu am mai rămas la Universitate circa 10-15 minute după care m-am dus la Colectiv. Nu mai fusesem până acum. Habar nu aveam unde e locul ăsta macabru. Da, îl numesc macabru pentru ceea ce am văzut acolo.

AM AJUNS LA COLECTIV

Am ajuns în fața clădirii Pionieru, acolo unde se afla clubul Colectiv. Câteva sute de persoane spuneau rugăciuni în gând. Mi-am dat seama de asta pentru că o fată a trecut pe lângă mine și îi spunea mamei ei: „Mama, nu pot să vorbesc pentru că toată lumea se roagă acum!”.

Roșul aprins al candelelor mi-au acaparat atenția, m-am apropiat și un sentiment m-a străbătut. Nu știu ce am simțit, nu se poate descrie în cuvinte. Am asociat acel loc cu imaginile pe care le-am văzut atunci la TV. În imaginație îmi apăruse oamenii care se zbăteau și parcă îi vedeam în locul candelelor, iar culoarea lumânărilor o vedeam în girofarele salvărilor.

Liniștea apăsătoare era întreruptă de mici momente de scandări legate de eroii morți în acea noapte. Nu am dat prea mare atenție, eram prea captat de miile de candele. Nu puteam să-mi ridic capul din asfaltul colorat în roșu. Iar dacă reușeam puteam vedea sutele de buchete de flori puse în jurul stâlpilor pe care erau lipite pozele celor morți în acea noapte. Am decis să privesc lumânările, multe erau stinse, dar cele aprinse ofereau căldura necesară încât să nu simți cele 5 grade care erau afară.

12204771_480976598777668_906849914_n 12208059_480976588777669_1684512478_n

N-am vorbit deloc cu cei doi prieteni cu care m-am dus acolo. N-am putut deschide gura să zic ceva. Când mă întrebau ceva dădeam doar din cap.

Antena 3 transmitea în direct, iar pe fundal îl auzeam pe-un tânăr care țipa: „Dați toate prostiile la televizor, dar oamenii care au murit aici pentru a salva zeci de alte persoane le feriți”, eu doar priveam. Nu gândeam nimic.

DUREREA ENORMĂ A UNUI TÂNĂR

Între timp, un tânăr la vreo 20-24 de ani intră printre rândurile de candele aprinse cu un buchet de flori în mână, se apropie de locul unde era mulțimea de flori depuse, se pune în genunchi, dă din cap stânga dreapta și, chiar dacă a trecut o săptămână, nu-i venea să creadă că unul dintre prietenii lui nu mai e. Plânge! Un fotograf îi face o poză. Eu scot telefonul și încerc să-i fac o poză. N-am putut. Fotograful îi mai face o poză. Ticăitul din momentul în care te anunță că poza s-a făcut s-a auzit de vreo 5-6 ori. Eu eram cu telefonul în mână. Mi-am luat inima în dinți și m-am pus în pielea unui fotoreporter care trebuia să facă poze la locul carnagiului. Am reușit, am făcut două poze. Nu prea bune, dar le-am făcut. Am păstrat totuși decența și n-am folosit blițul. Nu eram mândru de mine că am făcut poză unei persoane aflată la suferință, dar asta mi-e meseria.

12204766_480976582111003_1131314718_n 12200831_480976525444342_308009095_n

Tânărul s-a ridicat, s-a închinat și a plecat. Fotograful și-a îndreptat obiectivul către altceva. Eu am ridicat ochii din miile de candele și am hotărât să plec spre casă. Nu mai puteam. Nu simțeam frigul, deși afară erau 5 grade, însă simțeam ceva pe șira spinării. Îmi iau prietenii și ne îndreptăm spre mașină.

ZECI DE SACI CU CANDELE 

Un nou moment de groază întâmpin când văd în părculețul din fața fostei fabrici Pionieru mai mult de 20 de saci plini cu candele folosite. Plec de acolo și pe drum scot primele cuvinte după vreo 30 de minute în care am stat în fața clubului Colectiv.

Le-am zis prietenilor mei că nici după atâta timp n-au ajuns cei care au plecat de la Universitate. Oare în ce parte s-au îndreptat miile de oameni care strigau atunci „LA COLECTIV! LA COLECTIV”?

Asta rămâne un mister, dar dacă vedem cine a fost în fruntea lor nu ne mai mirăm unde s-au dus toți acei oameni.

Citește aici despre diversioniștii de la Piața Universității și vezi care sunt aceia

12200789_480976512111010_230260020_n

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s