Ce înseamnă cu adevărat să fii patriot? Voi puteți începe schimbarea țării!

Știți acel moment când te afli la masă cu prietenii tăi și vorbiți despre o mulțime de subiecte? Iată că asta mi s-a întâmplat și mie într-o seară. Eram 8 băieți și vorbeam despre diferite chestii. Unii discutau despre beneficiile muncii în străinătate, alții spuneau că mai bine rămână în țară.

Interesant este că la un moment dat unul dintre noi a spus că el nu pleacă din România pentru că e patriot. Imediat, un altul l-a întrebat ce înțelege el prin a fi patriot? Și a răspuns clar și răspicat „Îmi iubesc țara!”.

Eu cred, totuși, că altul e răspunsul. Special m-am uitat în DEX la cuvântul patriot să-i văd exact definiția și nu m-a mulțumit deloc ceea ce am văzut.

Consider că a fi patriot este, pe lângă faptul că-ți iubești țara, un mod de viață. Mă refer că tu un om simplu poți schimba ceva. Nu totul! E imposibil să poți schimba tu totul! Dar dacă fiecare ar schimba ceva în părticica lui, automat s-ar schimba și mizeriile din politică.

Cu toții ne gândim atunci când vrem să plecăm din țară că o facem din cauza sărăciei, iar sărăcia există din cauza politicenilor. Dar oare câți dintre noi am încercat măcar un pic să schimbăm anumite lucruri?!

Dau un exemplu. Articolul din urmă cu două săptămâni în care am semnalizat Universității din București că încalcă anumite drepturi persoanelor cu dizabilități. Am făcut un pas, ei mi-au răspuns și lucrurile sunt pe cale să se rezolve. Nu e ceva măreț, dar e un lucru care contează acolo câtuși de puțin. Nu se schimbă țara cu asta, dar dacă azi facem un lucru mărunt, mâine un lucru mărunt și zi de zi facem lucruri mărunte, acestea se vor transforma în ceva măreț.

Suntem 19 milioane de români (depinde câți am mai rămas prin țară). Sunt sigur că din astea 19 milioane există și oameni care pot face o schimbare. Pot începe cu schimbarea din jurul lor, din comunitatea lor, din sectorul lor, din orașul lor. Pas cu pas și lucrurile pot deveni mărețe. Important e să vrei să faci schimbare. Și trebuie să fii conștient că schimbarea fără voința ta nu se poate.

Imaginează-ți că ești alcoolic și toți își doresc ca tu să renunți la băutură. Atâta vreme cât tu nu vrei să faci asta, păi fii sigur că nu se va întâmpla! Tu ești cel care poți să vrei sau să nu vrei să renunți la alcool. Așa și cu schimbarea asta. Tu decizi dacă vrei să vorbești limba ta în patria ta sau să fii obligat să muncești în genunchi în țara altuia.

Într-adevăr, poate că pentru unii e mai ușor să gândească pe termen scurt și să zică „Mă duc în Anglia, Franța etc la muncă, fac câteva mii de euro și vin în România”. Dar oare câți s-au gândit că dacă-și doresc cu adevărat pot să ridice țara asta și să facă respectivii bani și aici?!

Gândiți pe termen lung! Gândirea pe termen lung e benefică și viitoarelor generații. Ce-ar însemna ca toți cei 19 milioane de români să plece din țara asta?

Fă ceva pozitiv pentru țara ta și pentru semenii tăi. Oricât de modest sau neînsemnat este ceea ce faci, fă-o în fiecare zi. Lucrurile pozitive aduc de la sine rezultate pozitive.

Asta-i definiția din DEX a cuvântului patriot: PATRIÓT, -Ă, patrioți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care își iubește patria (1) și luptă pentru apărarea și prosperitatea ei. 2. (Înv.) Persoană originară din aceeași patrie sau regiune cu altcineva; compatriot. [Pr.: -tri-ot] – Din ngr. patriótis, fr. patriote, germ. Patriot.

Pentru voi ce înseamnă să fiți patrioți?

Intrați în grupul de pe Facebook GRGO – Un blog simplu pentru oameni simpli

Sau puteți da un LIKE paginii de FACEBOOK

Reclame

DOCUMENT EXCLUSIV S-au găsit soluțiile pentru stoparea umilirii persoanelor cu dizabilități din Universitatea București » Răspuns oficial

La cinci zile de la publicarea articolului: „Umilința la care sunt expuse persoanele cu dizabilități în Universitatea din București » Reacția incredibilă a instituției” și după ce am trimis cerere cu întrebarea legată de acest subiect, Universitatea din București mi-a răspuns.

Anexa de mai jos am primit-o ieri (20 ianuarie) și a fost semnată de Mircea Sava, Coordonator Departamentul de Comunicare și Relații Publice de la Universitatea din Bucureşti.

 

„În urma solicitării dvs. din data de 15 ianuarie 2016, referitoare la accesul persoanelor cu dizabilități locomotorii în clădirile Universității din București, vă comunicăm următoarele:

Accesul persoanelor cu dizabilități locomotorii este asigurat în toate clădirile Universității din București prin rampe fixe sau rampe de acces speciale.

În cazul particular al accesului la anumite etaje din cadrul unora dintre imobile (așa cum este situația accesului la etajul 4 al imobilului Regina Elisabeta), structura clădirii nu permite instalarea de rampe. Pentru aceste situații, Universitatea din București are inclus în planul de investiții pentru anul 2016 un elevator pentru transport pe scări, care va facilita accesul persoanelor în scaun cu rotile sau care folosesc cadre ortopedice. Procesul de achiziție publică pentru acest elevator a fost deja demarat și se va finaliza în cel mai scurt timp posibil.

Vă asigurăm că Universitatea din București face toate eforturile pentru a garanta condiții optime pentru studenții și cadrele sale didactice, precum și pentru facilitarea accesului acestora în spațiile de învățământ și la resursele educaționale”, se arată în răspunsul Universității.

În această situație cred că nu mai rămâne decât să sperăm că problema va fi rezolvată cât mai repede și nu tocmai la finalul acestui an, pentru că în răspunsul Universității nu se dă nici măcar o dată aproximativă. În acest an 2016 voi vizita mai des acea parte a clădirii pentru a vedea în ce stadiu este lucrarea ce ne-a fost promisă.

În continuare, ca o paranteză, întreb și eu ca un student normal. DE CE ABIA ACUM, DUPĂ CE V-AM SESIZAT ACEASTĂ PROBLEMĂ, AȚI LUAT ÎN CALCUL SĂ PUNEȚI UN ELEVATOR? Totuși, sper să-l vedem cât mai repede la locul lui!

Mai jos este exact documentul oficial emis de Universitatea din București:

Această prezentare necesită JavaScript.

Așadar, la ora redactării acestui material, scara ce duce de la etajul 3 la 4 arată cam așa:

 

Intrați în grupul de pe Facebook GRGO – Un blog simplu pentru oameni simpli

Sau puteți da un LIKE paginii de FACEBOOK

EXCLUSIV FOTO Umilința la care sunt expuse persoanele cu dizabilități în Universitatea din București » Reacția incredibilă a instituției

Următoarele rânduri pe care le voi scrie îmi pot afecta viitorul în Universitatea din București, dar nu contează. Voi începe mai întâi cu partea bună și frumoasă.

universitateȘtiați că mai sunt cursuri la care se face și altceva în afară de a scrie ca un robot după dictare? Iată că ieri a fost unul dintre acele cursuri. Un curs practic în adevăratul sens al cuvântului. Adică la materia numită „Jurnalism și protecția categoriilor defavorizate” nu am scris „n” teorii despre aceste persoane, ci ne-au fost prezentate cazuri direct de la sursă.

Sursa este o mamă care are o fetiță cu sindromul down. Totodată este și președinta Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD). Numele ei este Maria Mădălina Turza sau cum chiar ea a zis „Sperietoarea sistemului”. De ce? Pentru că în ultimii mulți ani, undeva la 5-6 ani, a luptat cu statul și legile lui tâmpite pentru apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilități.

Pe lângă multele lucruri pe care le-am aflat ieri, dar pe care probabil ar fi trebuit să le cunosc încă de pe băncile școlii generale, este și faptul că persoanele cu dizabilități nu sunt oameni bolnavi. Adică nu putem spune că X este bolnav pentru că nu are o mână sau nu poate vorbi.

În fine, am vorbit mult pe subiectul ăsta la curs, asta și poate pentru că profesoara de drept a acestui curs pune mai mare bază pe practică decât pe teorie. Lucru mai puțin întâlnit în sistemul educațional din România. Ni s-au expus povești incredibile. Dar tot ea (Maria Mădălina Turza) ne-a spus că nu trebuie să ni se facă milă când vedem cazurile respective, ci trebuie să acționăm într-un fel, pentru că noi suntem schimbarea. Persoanele alea n-au nevoie de milă, ci de schimbarea societății, schimbarea mentalităților învechite și a birocrațiilor inutile.

„Mi-au fost sparte cauciucurile la mașină!”

Tot de la ea am aflat că an de an merge la comisie cu fiica ei „pentru că așa cere birocrația”, deși sindromul down este o afecțiune cromozomială care nu are cum să fie tratată. Dar na, așa cere birocrația. Probabil pentru cei din comisie e o plăcere să te cheme pe drumuri și să-ți zică „Nu poate vorbi? Este bine! Continuați să luați cei 300 de lei de la stat!”. Incredibil din punctul meu de vedere. Umilitor, tot din punctul meu de vedere.

Pe lângă acestea am aflat și câteva cifre incredibile, dar și faptul că a primit o mulțime de amenințări. De la spartul cauciucurilor la mașină până la scrierea unor mesaje pe autoturismul personal legate de, citez, „handicapați”.

IMPOSIBIL DE URCAT DE LA ETAJUL 3 LA 4

Acum să trec și la partea urâtă. Partea aia nașpa din Universitate. Partea aia care nu trebuie spusă nimănui pentru că, nu-i așa, pe cine interesează faptul că o persoană cu dizabilități are îngrădit dreptul de a învăța la Universitate.

Da, voi scrie mai jos despre o persoană cu dizabilități care, deși e înscrisă pe locurile speciale la Universitate, nu poate ajunge la sala unde se predau cursurile.

Când am început facultatea de jurnalism aveam în minte că voi deveni jurnalist și voi arăta adevărul, voi face dreptate și curățenie în țara asta cu orice risc. Iată că aceasta e oportunitatea perfectă să scriu ce am văzut, chiar și cu riscul de a-mi pune toată Universitatea în cap.

Scările ce duc de la etajul 3 la 4
Scările ce duc de la etajul 3 la 4

Suntem în anul 2016. Teoretic ar trebui să fim la un nivel  ridicat în ceea ce privește stadiul de integrare a  persoanelor cu dizabilități. Nu spun nimic despre  incluziunea acestor persoane pentru că până acolo mai  avem de mâncat. Presupun că ați văzut că nu le zic  handicapați, din punctul meu de vedere sună aiurea rău  cuvântul ăsta.

 Cum ziceam, în anul 2016 în Universitatea din  București o persoană cu dizabilități nu poate studia.  De ce zic asta? Pentru că din păcate ăsta-i adevărul.  Universitatea din București are 4 etaje, ultimul fiind cel din pod. Cei care au studiat acolo știu mai bine. Cu liftul poți urca doar până la 3, dar de acolo ești obligat s-o iei pe scări. Sunt aproximativ 30 de trepte până ajungi în pod unde se țin cursurile.

cadru ortopedic
Cadru ortopedic

Respectivele trepte nu pot fi urcate niciodată de o persoană care nu-și poate folosi picioarele și merge doar cu ajutorul cadrului ortopedic. Interesant este că Universitatea chiar are astfel de studenți și chiar dacă știe de ei nu face nimic în privința asta.

Un exemplu concret este o studentă care e obligată de fiecare dată când vine la facultate să-și sune doi colegi pentru a o ajuta să urce în pod (etajul 4). Pod care ar putea fi evitat de conducerea Universității dacă ar fi în stare să facă orarul și după problemele și nevoile studenților.

Liftul care doar urcă, dar nu mai coboară

O altă mizerie este liftul. De fapt în Universitate sunt două ascensoare. Unul nu funcționează niciodată, iar cel de-al doilea abia a fost modernizat. Cu acest al doilea lift poți urca până la etajul 3, dar dacă vrei să cobori ți-e imposibil să-l chemi fără a avea o cartelă pe care o obții de la secretariat. Așadar, dacă persoana noastră cu dizabilitate nu are cartelă este obligată să-și roage un coleg să coboare pe scări și să aducă liftul de la parter până la 3.

Într-adevăr, poate să ia de la secretariat respectiva cartelă după ce completează probabil câteva hârtii, dar cum reușim să urcăm de la etajul 3 la 4?

Să spunem că am reușit să coborâm la parter. Acolo altă distracție. De curând, nu mai mult de 3-4 luni, s-a instalat o rampă care să ajute persoanele cu dizabilități. Să înțeleg că până acum 3-4 luni nu existau astfel de persoane în Universitate? Ok, dacă cineva vrea să folosească rampa are o problemă. De cele mai multe ori paznicul de la intrare nu e la gheretă pentru a aduce rampa la persoana cu dizabilități. Și să spunem că până la urmă persoana aceasta coboară cele 7-8 trepte până la ușa de ieșire din instituție.

Acolo e o altă problemă pentru că ușa e atât de îngustă încât cineva trebuie să o țină, iar persoana cu dizabilități să iasă la milimetru pe ușă cu cadrul ortopedic, pentru că a doua ușă n-o poți deschide.

Am încercat să iau și poziția Universității din București și am sunat la PR-ul instituției: „Nu pot să vă spun eu acum pe loc cum se face accesul de la etajul 3 la 4 în Facultatea de Chimie. Sunt zeci de imobile ale Universității, sunt multe alte lucruri, dacă vreți vă rog să faceți o solicitare scrisă în care să întrebați lucrul acesta și o să primiți un răspuns după ce o să pot să mă interesez despre acest lucru. Pe moment n-am cum să vă răspund.

Există rampe de acces mobile, există tot felul de lucruri. Dar chiar trebuie investigat dacă e cum spuneți dumneavoastră de la etajul 3 la 4. Nu pot să vă zic acum, nu știu pe dinafară toate clădirile. Dacă dumneavoastră considerați că nu se poate face, faceți o solicitare ca să explicăm cum stă situația la acel nivel al clădirii. În general, pentru persoanele cu dizabilități există ori căi de acces speciale, ori rampe mobile. Fix acolo unde spuneți dumneavoastră nu știu să vă zic. Nu știu exact situația de acolo, dar trebuie să întreb bineînțeles și persoanele care se ocupă cu acest lucru și pentru asta aș avea nevoie și de o solicitare”.

Am făcut și o solicitare scrisă pe mail, însă n-am primit răspuns, deși am trimis-o cu 4 ore înaintea redactării acestui articol. Promit să postez și reacția Universității imediat ce primesc mail.

Închei cu o glumiță adevărată. Un coleg de-ai mei mi-a spus în urmă cu câteva zile: „Iar stau cu frică astea două ore la facultate să nu vină vreun cutremur!”.

P.S. Repet, îmi asum orice consecință va avea acest articol din partea Universității. Totuși, consecința principală sper să fie rezolvarea problemei dintre etajul 3 și 4. Nu pentru mine și nici pentru colega asta a mea, pentru că ea termină anul ăsta, ci pentru următoarele generații.

P.P.S. Sunt mulți profesori foarte buni în Universitate, dar din păcate nu de ei depinde ca persoanele cu dizabilități să poată urca de la etajul 3 la 4.

Citește și: DOCUMENT EXCLUSIV S-au găsit soluțiile pentru stoparea umilirii persoanelor cu dizabilități din Universitatea București » Răspuns oficial

Pentru mai multe detalii despre Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) dați click aici.

Intrați în grupul de pe Facebook GRGO – Un blog simplu pentru oameni simpli

Sau puteți da un LIKE paginii de FACEBOOK

EXCLUSIV VIDEO » GRGO aruncă bomba! Un superstar din România va cânta în deschiderea concertului lui Justin Bieber

Sursele GRGO vin cu noutăţi în ceea ce priveşte concertul lui Justin Bieber în România. 

Locaţia a fost confirmată! Mega-concertul urmează să aibă loc pe Arena Naţională din Bucureşti, unde au mai cîntat Red Hot Chili Peppers şi Depeche Mode. Încă n-a fost stabilit preţul biletelor. În SUA, biletele pentru un astfel de eveniment pornesc de la 150 de dolari, ceea ce înseamnă că şi în România vor fi sumele destul de piperate. În continuare data concertului n-a fost stabilită, existând varianta ca Bieber să cânte la sfârşitul anului 2016 sau începutul lui 2017.

VIZITEAZĂ NOUL GRGO.RO

Se pare că vor avea loc şi celebrele meet and greet, pentru care fanii vor plăti o sumă în plus faţă de biletul de concert, aşa cum obişnuieşte cântăreţul canadian la show-urile de peste Ocean.

Echipa artistului de la Universal Media Group s-a gândit deja la câteva variante pentru deschiderea concertului. Printre ele se numără Madison Beer, o artistă foarte apreciată de Bieber şi pe care acesta o promovează intens pe reţelele de socializare. Şi, surpriză de proporţii, românca Nicole Cherry.

Nicole e o binecunoscută admiratoare a lui Bieber, declarând într-un interviu pentru Kanal D: „Îmi place de el! Nu-mi place nici un alt băiat!”

Nord-americanii iau în calcul şi o a treia variantă pe care sursele noastre nu ne-au dezvăluit-o încă.

47.000 de spectatori au fost prezenţi pe Arena Naţională la concertul lui Red Hot Chili Peppers din luna august 2012.

Nicole Cherry şi Justin Bieber
Nicole Cherry şi Justin Bieber

*Acest articol este proprietatea GRGO şi este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală sau parţială a conţinutului se poate face doar cu citarea sursei. Vă mulţumesc!

Citeşte şi: Nu e glumă! Justin Bieber va concerta în România! Ai aici toate detaliile

Intrați în grupul de pe Facebook GRGO – Un blog simplu pentru oameni simpli

Sau puteți da un LIKE paginii de FACEBOOK

EXCLUSIV VIDEO Turcii n-au ținut cont de bani » Suma fabuloasă câștigată de Leo de la Strehaia în cele 4 luni la Kanal D: „Nimeni n-a mai primit cât a luat el aici”

Leo de la Strehaia a devenit un star național cu sau fără voia noastră. Sfârșitul anului trecut, în care timp de patru luni de zile a fost noapte de noapte în direct la Kanal D, l-a transformat dintr-un simplu crai de Dorobanți într-o vedetă de televiziune.

Însă puțină lume știe câți bani a luat Leo de la Strehaia pentru cele patru luni în care a fost la WOWBiz. Surse de încredere din interiorul Kanal D au dezvăluit pentru GRGO că Leo a câștigat nu mai puțin de 250.000 de euro în cele patru luni.

„În primă fază i se făcuse un contract pentru o lună de zile pentru a vedea daca face audiență. Cum Leo a confirmat ceea ce se aștepta toată lumea i s-a prelungit contractul. Suma e fabuloasă. Nu cred că a mai câștigat cineva vreodată la Kanal D cât a primit el. 250.000 de euro a fost „salariul” lui. Este de menționat că emisiunea a fost regizată, asta în caz că cineva credea altceva. Iar despre banii cu care se arunca prin platou, trebuie să știți că erau trași la imprimantă”, a spus o sursă din interiorul Kanal D pentru GRGO.

leo

Cum la o emisiune nu participă doar o persoană, Leo avea nevoie și de dansatoare. Acestea însă primeau mult mai puțin decât actorul principal. Dansatoarele pe care le vedeați pe micile ecrane erau remunerate cu doar 150 de lei pe emisiune!

 

„Fetele care veneau se mulțumeau cu oricât. De obicei primeau în jur de 150 de lei, dar ele nu comentau pentru că în restul zilei umblau cu Leo și o duceau destul de bine în preajma lui”, a menționat aceeași sursă.

Am înghețat degeaba cu pancarta deasupra capului! Mizeriile din politică își bat din nou joc de români

pancartaLa începutul lunii noiembrie 2015 am ieșit în stradă alături de alte câteva zeci de mii de români, toți cu gândul că vom schimba ceva, că țara în care trăim va deveni un loc mai bun. Unii am stat 7 nopți consecutive în frig, alții am venit chiar dacă răcisem îngrozitor din cauza temperaturilor scăzute, dar cu toții aveam un scop comun. Am crezut că dacă vom țipa, vom îngheța de frig și vom ține deasupra capului o pancartă România se va schimba. Nimic mai fals.

Ultima declarație a unui așa numit secretar de stat din Ministerul Finanțelor a trezit din nou furie în sufletele românilor. O furie parcă asemănătoare cu cea de la începutul lunii noiembrie. Mizeria de polician pe numele său Gabriel Biriș a anunțat că va cere taxe celor 3 milioane de români care n-au niciun venit.

Motivul este incredibil. Această ființă cu două picioare îi acuză pe cei 3 milioane de români de faptul că nu aveau cum să supraviețuiască 6 luni fără vreun venit și consideră că ei ar face bani, dar nu i-ar declara. Păi, bă, șchiopule, ia pune-te tu în locul lor. Ia dă-le tu salariul tău și trăiește tu fără vreun ban. Te-ai întrebat că poate oamenii ăia și-au vândut din casă, au muncit cu ziua, au căutat prin gunoaie (nu, n-au umblat prin Parlament) sau au fost ajutați de prieteni și familie pentru a trăi? Pentru a supraviețui încă o zi.

Gabriel Biris, partener Biris-Goran participa la ZF Expert
Gabriel Biriș, omul care vrea bani din nimic!

 Băi, mizerie fără creier, te-ai gândit că tot din cauza  voastră au ajuns ăștia 3 milioane de români în  situația asta? Te-ai gândit câte lumânări îți vei lua  de cei 54 de lei de la fiecare român fără venituri?  Te-ai gândit că fără fantomele astea, așa cum i-ai  numit pe români, și tu erai șomer? Te-ai uitat  vreodată în vreo oglindă?

Biriș nenorocitule, adu-ți aminte ce spuneai în 2013: „Guvernul e ca golanii din curtea școlii: îi bate pe ăia mici și le ia banii de buzunar”. Tu ești atât de jegos încât nici măcar pe ăia mici nu-i bați, tu te iei direct de feții care stau să se nască. Tu furi laptele praf al mamelor ce trăiesc pe străzi!

Jegoși ordinari fără mama și fără tată ce sunteți! Ați fi în stare să luați și ultima haină de pe oameni. În curând veți ajunge să cereți ca taxă pătura cu care se învelesc oamenii ăia de trăiesc pe străzi. Mizerabililor ce sunteți!

Chiar dacă în noiembrie nu s-a schimbat nimic, sunt sigur că momentul decisiv în ROMÂNIA va veni cât de curând. Sunt sigur că zdrențele astea de politicieni vor linge picioarele poporului pentru a nu fi omorâți cu pietre în Piața Universității.

Românii se vor trezi, iar atunci să vă țineți bine!

Mai jos e declarația jegului despre care am scris:

„Vrem să mai scoatem un pic la lumină, într-un fel, partea de «fantome». Pentru că dacă stai să te uiți în toate cifrele statistice, câți angajați, pensionari, elevi, români emigrați în străinătate, cu domiciliul acolo sau nu încă, și scazi din numărul total de cetățeni români, oricum ar fi nu îți ies vreo trei milioane de adulți. Nu îți ies. Nu vorbim de persoanele care primesc ajutoare sociale. Vorbim de persoane care nu există din punct de vedere fiscal. Nu este posibil așa ceva. Este (depunerea declarației fiscale de către persoanele fără venituri – n.m.) una din metodele de a-i scoate la lumină”, a explicat pentru Republica.ro secretarul de stat din Ministerul Finanțelor, Gabriel Biriș.

Intrați în grupul de pe Facebook GRGO – Un blog simplu pentru oameni simpli

Sau puteți da un LIKE paginii de FACEBOOK