Ce înseamnă cu adevărat să fii patriot? Voi puteți începe schimbarea țării!

Știți acel moment când te afli la masă cu prietenii tăi și vorbiți despre o mulțime de subiecte? Iată că asta mi s-a întâmplat și mie într-o seară. Eram 8 băieți și vorbeam despre diferite chestii. Unii discutau despre beneficiile muncii în străinătate, alții spuneau că mai bine rămână în țară.

Interesant este că la un moment dat unul dintre noi a spus că el nu pleacă din România pentru că e patriot. Imediat, un altul l-a întrebat ce înțelege el prin a fi patriot? Și a răspuns clar și răspicat „Îmi iubesc țara!”.

Eu cred, totuși, că altul e răspunsul. Special m-am uitat în DEX la cuvântul patriot să-i văd exact definiția și nu m-a mulțumit deloc ceea ce am văzut.

Consider că a fi patriot este, pe lângă faptul că-ți iubești țara, un mod de viață. Mă refer că tu un om simplu poți schimba ceva. Nu totul! E imposibil să poți schimba tu totul! Dar dacă fiecare ar schimba ceva în părticica lui, automat s-ar schimba și mizeriile din politică.

Cu toții ne gândim atunci când vrem să plecăm din țară că o facem din cauza sărăciei, iar sărăcia există din cauza politicenilor. Dar oare câți dintre noi am încercat măcar un pic să schimbăm anumite lucruri?!

Dau un exemplu. Articolul din urmă cu două săptămâni în care am semnalizat Universității din București că încalcă anumite drepturi persoanelor cu dizabilități. Am făcut un pas, ei mi-au răspuns și lucrurile sunt pe cale să se rezolve. Nu e ceva măreț, dar e un lucru care contează acolo câtuși de puțin. Nu se schimbă țara cu asta, dar dacă azi facem un lucru mărunt, mâine un lucru mărunt și zi de zi facem lucruri mărunte, acestea se vor transforma în ceva măreț.

Suntem 19 milioane de români (depinde câți am mai rămas prin țară). Sunt sigur că din astea 19 milioane există și oameni care pot face o schimbare. Pot începe cu schimbarea din jurul lor, din comunitatea lor, din sectorul lor, din orașul lor. Pas cu pas și lucrurile pot deveni mărețe. Important e să vrei să faci schimbare. Și trebuie să fii conștient că schimbarea fără voința ta nu se poate.

Imaginează-ți că ești alcoolic și toți își doresc ca tu să renunți la băutură. Atâta vreme cât tu nu vrei să faci asta, păi fii sigur că nu se va întâmpla! Tu ești cel care poți să vrei sau să nu vrei să renunți la alcool. Așa și cu schimbarea asta. Tu decizi dacă vrei să vorbești limba ta în patria ta sau să fii obligat să muncești în genunchi în țara altuia.

Într-adevăr, poate că pentru unii e mai ușor să gândească pe termen scurt și să zică „Mă duc în Anglia, Franța etc la muncă, fac câteva mii de euro și vin în România”. Dar oare câți s-au gândit că dacă-și doresc cu adevărat pot să ridice țara asta și să facă respectivii bani și aici?!

Gândiți pe termen lung! Gândirea pe termen lung e benefică și viitoarelor generații. Ce-ar însemna ca toți cei 19 milioane de români să plece din țara asta?

Fă ceva pozitiv pentru țara ta și pentru semenii tăi. Oricât de modest sau neînsemnat este ceea ce faci, fă-o în fiecare zi. Lucrurile pozitive aduc de la sine rezultate pozitive.

Asta-i definiția din DEX a cuvântului patriot: PATRIÓT, -Ă, patrioți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care își iubește patria (1) și luptă pentru apărarea și prosperitatea ei. 2. (Înv.) Persoană originară din aceeași patrie sau regiune cu altcineva; compatriot. [Pr.: -tri-ot] – Din ngr. patriótis, fr. patriote, germ. Patriot.

Pentru voi ce înseamnă să fiți patrioți?

Intrați în grupul de pe Facebook GRGO – Un blog simplu pentru oameni simpli

Sau puteți da un LIKE paginii de FACEBOOK

Anunțuri

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s