5 lucruri care nu s-au văzut la TV în meciul dintre Dinamo și Voluntari

Dinamo a câștigat partida de aseară, de pe teren propriu, cu FC Voluntari, scor 2-0, în fața unui public din maximum 500 de suporteri.

Mai jos vă prezint 5 lucruri care nu s-au văzut la televizor, dar au fost surprinse VIDEO la fața locului.

1. „Spiritul” lui Lazio, prezent pe stadion

Cei în jur de 500 de suporteri ai lui Dinamo prezenți la meci i-au „înțepat” pe rivalii de la FCSB. Astfel, unul dintre fanii „câinilor” a venit îmbrăcat într-o vestă cu sigla lui Lazio, viitoarea adversară a roș-albaștrilor din „șaisprezecimile” Europa League. Chiar dacă Dinamo a pierdut, în fața aceleiași echipe, participarea în Liga Campionilor acum 11 ani!

 

2. Sânmărtean s-a înjurat cu fanii

Lucian Sânmărtean n-a fost uitat pentru trecutul de la FCSB, iar un conflict cu Paul Anton i-a făcut pe dinamoviști să nu-l ierte la intrarea la vestiare. În timp ce se îndrepta către tunel, fotbalistul a fost apostrofat de puținii dinamoviști aflați la meci. Nici fostul stelist nu s-a lăsat mai prejos și le-a răspuns suporterilor dinamoviști, fiind calmat cu greu de arbitrul Alexandru Tudor.

Și la revenirea pe teren, după pauză, Lucian Sânmărtean le-a arătat semne obscene fanilor lui Dinamo. „Magicianul” n-a scăpat de înjurături nici după meci, când 4-5 suporteri aflați în zona vestiarelor i-au adresat din nou cuvinte obscene jucătorului. De această dată, Lucian nu le-a mai răspuns.

„Ne-am aprins puțin, se întâmplă și la vârsta asta” – Lucian Sânmărtean după meci

3. „Danciu, nu pleca!”

Galeria lui Dinamo a avut un mesaj pentru Ionel Dănciulescu, directorul sportiv al echipei, aflat în discuții cu Poli Iași. Fanii au afișat un banner pe care scria „Danciu, nu pleca”. Fostul atacant, 515 meciuri în Liga 1, a purtat negocieri cu antrenorul Flavius Stoican și cu primarul Mihai Chirică.

„Îmi doresc ca Dănciulescu să rămână. Asta e familia lui!” – Vasile Miriuță, antrenor Dinamo

În plus, pe stadion, dar și în fața vestiarelor, după meci, suporterii „câinilor” au mai afișat un banner pe care scria „Cristi Herciu, unul dintre noi!”. Aceștia și-au explicat gestul: „Vrem ca Danciu să rămână, deși nu credem că se va întâmpla asta. Problema e că dacă el pleacă, Cristi Herciu va fi dat afară de la club”. Cristi Herciu ocupă funcția de administrator al clubului Dinamo.

4. Copiii prezenți la meci

La jocul de aseară și-a făcut apariția și o grupă de juniori a lui Dinamo. Micuții fotbaliști n-au rezistat frigului de la ora partidei și în repriza secundă au lăsat vizionarea meciului pentru o miuță pe trotuarul din fața tribunei a 2-a.

5. Bokila s-a împăcat cu suporterii

La final, probabil și pentru a o da la pace cu propriii suporteri, Bokila a fost singurul dinamovist care le-a dat tricoul fanilor. Un rol important l-a avut Rivaldinho, care, după cum se vede și pe imagini, l-a sfătuit pe colegul său să ofere tricoul „câinilor” de la peluza a 2-a. Atacantul congolez are doar un gol pentru Dinamo în Liga 1.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s