buceschi 2
Foto: Cristi Preda / GSP.ro

Eliza Buceschi a declarat pentru GSP.ro că adrenalina a fost cel mai bun antiinflamator înaintea meciului cu Danemarca pe care România l-a câștigat, 32-25. Ea era accidentată la glezna piciorului drept și nu se știa dacă poate juca împotriva danezelor.

Mulți probabil vor spune că exagerează, dar eu sunt convins că și datorită acestei dureri Eliza a reușit să facă un meci de excepție și să fie desemnată jucătoarea meciului.

A marcat nu mai puțin de 11 goluri într-un singur picior, la propriu, pentru că doar cine nu a făcut sport nu poate înțelege ce înseamnă o entorsă la gleznă, fie ea și o entorsă ușoară de gradul 1, deși în acest caz cred că e ceva mult mai grav.

Realizările Elizei din meciul cu Danemarca îmi amintește de Halep. Din toate punctele de vedere. Luați-vă o pauză și rememorați meciurile Simonei cu Kvitova, Caroline Garcia și partida împotriva Serbiei de la Fed Cup, din 2014. Acestea sunt doar câteva dintre meciurile pe care mi le aduc aminte așa la prima strigare.

Acum să ne întoarcem la Eliza și să-i privim glezna. Cu siguranță, astăzi (sâmbătă) glezna va fi umflată și va fi un chin să calce pe piciorul drept. În continuare mulți vor spune că nu merită sacrificiul, însă doar cine a făcut sport poate înțelege că atunci când intri în ringul acela de forma unui dreptunghi unde se întâlnesc două echipe (în cazul nostru România și Danemarca) nu mai ții cont de nimic. Glezna trece, Jocurile Olimpice vin, iar Eliza va fi din nou pe teren să aducă o medalie României.

Glezna
Foto: Cristi Preda / GSP.ro

Intră în grupul de pe Facebook GRGO – Un blog simplu pentru oameni simpli

Sau poți da un LIKE paginii de FACEBOOK

COMENTEZI? Fă-o mai jos!